Modalitatea de înscriere a copiilor în grădinițele din orașul Chișinău

În conformitate cu prevederile stipulate în  „REGULAMENTUL de evidență, înmatriculare şi transfer a copiilor cu vârsta de 0-6/7 ani în instituțiile publice de educație timpurie de tip general (educație antepreşcolară şi învăţământ preşcolar), special, sanatorial şi complexele educaționale – scoli primare – grădinițe din orașul Chişinău”, și actelor normative în vigoare:

Stabilirea districtelor școlare:

  • Fiecărei instituții publice de educație timpurie și școală primară – grădiniță i se atribuie districtul școlar al său, ce include străzi, case din teritoriul arondat instituției (district școlar). Totodată, DGETS anual, poate decide reconfigurarea districtelor școlare, până la demararea procesului de înmatriculare, astfel încât să se asigure înmatricularea tuturor copiilor de 3 ani uniform, până la începutul anului școlar.

Directorul instituției de educație timpurie și a școlii primare – grădiniță este obligat:

  • Să afișeze la loc vizibil districtul școlar;
  • Să informeze, la solicitare, părinții că depunerea cererii pentru înscriere în instituțiile se efectuează accesând site-ul http://egradinita.md/

Înmatricularea copiilor din districtul școlar demarează în două perioade:

  • 01.05 – 30.06 a fiecărui an – conform districtului școlar;
  • 01.08 – 30.08 a fiecărui an – în baza locurilor libere.

Grupele noi se formează după plecarea copiilor din grupele pregătitoare la școală. De asemenea, părinții sau reprezentanții legali ai copilului căruia nu se prezintă pe parcursul perioadelor pentru a depune cerere, nu i se păstrează locul în instituție.

Copiii sunt înmatriculați în baza dosarului care trebuie să conțină:

  • Cererea pe numele directorului instituției de educație timpurie;
  • Copia buletinului de identitate cu viză de domiciliu sau reședință, sau a altui document care confirmă locul de ședere în districtul școlar: (contract de chirie; contract de investiții; certificat de componență de familie eliberat de președintele asociației locatarilor; certificat de componentă de familie eliberat de sel; certificat de la poliție).
  • Copia certificatului de naștere a copilului;
  • Extrasul din istoria dezvoltării copilului cu concluziile despre starea sănătății lui, fișa cu date despre vaccinare și, după caz, recomandări privind asistența/îngrijirea, confirmate de semnătura medicului și ștampila centrului local de sănătate.

Important:

  • Directorii IET sunt obligați să accepte şi să înmatriculeze copiii de vârsta 4, 5 și 6 ani, în baza locurilor disponibile, fără respectarea districtului. Dacă părintele sau reprezentantul legal nu se prezintă la grădiniță timp de 30 de zile lucrătoare (din data depunerii dosarului în instituție) directorul IET radiază cererea pentru a elibera locul.
  • Pentru copiii care ating vârsta de 6 ani către 1 septembrie a anului în curs înscrierea și frecventarea instituției de educație timpurie este obligatorie.
  • Se interzice instituțiilor de educație timpurie să instituie taxe sau să solicite părinților alte foloase pentru a realiza înmatricularea copiilor în instituție.